Zice Cristian Mungiu, întors la București cu trofeul de la Cannes: „Dacă am reușit încă o dată să luăm un Palme d’Or, el nu îmi aparține doar mie, ci cinematografiei românești. Am niște așteptări, dar ele nu se leagă doar de filmul meu. Am rugămintea și pretenția ca statul român să încerce să dea un pic mai mult înapoi culturii și cinematografiei, pentru că noi ne-am făcut partea noastră. E puțin stînjenitor că, la douăzeci de ani după ce am luat primul Palme d’Or, ne întoarcem acum și încă nu avem o sală de premieră în care să prezentăm acest film în București“.
N-avem sală de premieră? Parcă-i și aud pe cei care diriguiesc Cultura din țărișoară: „Da’ Sala Palatului ce-are?!!!“. Asta în particular, căci în oficial va urma tăcerea îndelung exersată cu care autoritățile răspund cînd nu le convine ceva. Cît despre sala de premieră propriu-zisă – ba o criză, ba alegeri, ba vreun scandal apelpisit, ba în concluzie: „De filme ne arde nouă!?“, cu accentul pe „filme“, ca expresie supremă a futilității naționale. Iar în materie de finanțare a vreunui mare proiect cultural care să înceapă de la zero, cum a fost Ateneul Român, bunăoară, dacă de-acolo nu rezultă și niscai bani pentru partid, în afară de bănuții din care se agonisesc în România averi inexplicabile, ce mai chichirez, gîlceava? Mai e ceva, și mai și. Nici un partid n-a găsit pînă acum calea de a-și băga capul în poză alături de Mungiu și de al doilea său Palme d’Or. Nu-i însă timpul pierdut pentru declarații de tip „Partidul nostru l-a susținut în permanență și tot partidul nostru a fost singurul care a întreprins toate eforturile pentru a-l sprijini pe domnul Cristian Mungiu în drumul său către această victorie!“. Știut fiind că la noi dezmințirile nu contează, singura șansă a lui Mungiu să nu se trezească cu vreo tinichea politică legată de reputația sa ar fi să dea preventiv o declarație că în toată cariera lui n-a avut nici o treabă cu vreun partid de la noi și de aiurea.
Dar, întorcîndu-ne la sala cu pricina, pînă să apară la noi vreun cinema dedicat premierelor, cinematografele de toate zilele și nopțile tot dispar. Pe Bulevardul Elisabeta, în buricul Capitalei, n-au mai rămas decît fantomele lor, îmbrăcate cu graffiti-uri care au apucat să îmbătrînească. Prin cartiere au și uitat mahalagiii de cînd s-au închis cinematografele lor, așa că acolo cine vrea la film se duce la mall-uri, cu sau fără floricele de porumb.
Dacă aș avea din nou douăzeci de ani aș paria că deocamdată și în viitorul mai degrabă îndepărtat în București nu va exista o sală de premieră, chiar dacă Cristian Mungiu va lua în premieră mondială și a treia oară Palme d’Or.
E bun subiect al unui plan pentru următorul film. Legat de săli, cinema Favorit din București tocmai fusese modernizat când ce să vezi a fost închis. Ghici ce se deschisese în apropiere. Așa că nu știu în alte zone, dar dacă va rula cândva prin București NU voi merge în locul cu pricina. Și probabil nici în altul presupus al concurenței dar cu prețuri/promoții etc. esențialmente identice
un film facut de un regizor roman:)) cu un subiect strain traditiilor romanesti, subiect strain de Romania
PS in cinematografe nu mai intra nimeni ,sa-l ruleze la mall